Slider

Noi surprize descoperite la pas prin Oradea

7 ian. 2024


Cum trenul spre casă, adică București, pleca abia seara, mai aveam în fața noastră, ca o coală albă, o zi întreagă pentru a vizita la pas, din nou, minunata și fascinanta, Oradea. Incursiunea noastră în descoperirea de noi nestemate, a debutat cu o cafea (fără cofeină!) la SemiramiS Café. În imediată apropiere am vizitat Sinagoga Aachvas Rein, care găzduiește Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea. Apoi a venit rândul unui alt muzeu inedit pe care l-am descoperit în Oradea. Este vorba despre Templul Francmasoneriei. Nu am ratat nici o nouă vizită la casa mea cu povești preferată din oraș. Este vorba despre Casa Darvas - La Roche. După atâta mers și vizitat, înainte să părăsim orașul, am poposit din nou întru-un alt loc drag din oraș, pentru masă. Este vorba despre restaurantul Allegria


O cafea (fără cofeină!) la SemiramiS Café


Voiam să-mi încep ziua cu o pauză de cafea, într-o cafenea cochetă. Cum mă simțeam un pic agitată dimineața, îmi doream o cafea fără cofeină. Am ales SemiramiS Café deoarece se află lângă Sinagoga Aachvas Rein Rein, care era primul obiectiv turistic al zilei. M-am bucurat să descopăr la SemiramiS Café că pot servi atât o cafea fără cofeină, cât și că pot înlocui în cappuccino laptele de vacă, cu unul vegetal. 







Sinagoga Aachvas Rein - Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea


Sinagoga ortodoxă Aachvas Rein se distinge prin coloanele spiralate care o înconjoară. Parterul sinagogii este dedicat istoriei comunității evreiești din Oradea. Un loc aparte îl deține familia Sonnenfeld, care a deținut o importantă tipografie în oraș.
 
La etaj am găsit o colecție ce amintește despre ororile holocaustului. M-au emoționat extrasele din jurnalul  Évei Heyman, o copilă care nu a mai reușit să-și vadă visul cu ochii, acela de a fi jurnalist. A murit la doar 13 ani, la Auschwitz. Jurnalul Evei amintește de cel al Annei Frank.


Sinagoga ortodoxă Aachvas Rein






 
Adresă: Str. Primăriei nr. 25, Oradea
Orar: Marți-Joi 10:00 - 18:00
Bilet: 10 lei
 
 

Un muzeu inedit, Templul Francmasoneriei

 

Studiind harta, am descoperit existența Templului Francmasoneriei din Oradea, transformat în muzeu și care a intrat în circuitul turistic din anul 2021.Curioasă din fire, mi-am dorit să vizitez acest muzeu inedit, francmasoneria fiind una din acele societăți secrete încărcate de mister.

Clădirea în sine îți atrage de la început atenția, neavând ferestre decât la intrare, unde se află un portic încadrat de doi pilaștri laterali și cu două coloane de inspirație neoclasică. Acoperișul este încadrat de 8 sfincși de piatră, iar deasupra intrării zărești o sferă albastră, pe care descifrezi o panglică cu zodiile.
 
În interior descoperi diferite exponate care te introduc în misterioasa lume a francmasoneriei. În absența unui tur ghidat, exponatele sunt doar niște piese dintr-un puzzle, care nu știi exact cum ar trebui să arate la final.


Templului Francmasoneriei din Oradea







Adresă: Calea Armatei Române 4, Oradea
Orar: Marți-Duminică 10:00 - 18:00
Bilet: 10 lei

O casă cu povești, Casa Darvas La Roche


Nu era prima mea întâlnire cu Casa Darvas La Roche, o mai vizitasem cu un an înainte. De această dată am pătruns în interior doar cât să o salut în grabă. I-am luat la pas încăperile, am tras cu urechea la un tur ghidat după care mi-am luat rămas bun.








S-ar putea să îți placă și: CASA DARVAS LA ROCHE DIN ORADEA

Adresă: Str. Iosif Vulcan 11, Oradea
Orar: Marți-Duminică 10:00-18:00
Preț bilet: 15 lei

La masă, din nou la restaurantul Allegria


După atâta mers și vizitat, am decis să luăm masa la restaurant Allegria, unde mai poposisem și în 2018. Restaurantul este o alegere bună pentru a lua masa în centrul orașului Oradea. Este un loc primitor, cu preparate gustoase și chelneri amabili. 

Restaurant Allegria



Peste drum de restaurant se află Biserica romano-catolică Sf. Spirit. Am intrat din nou înăuntru pentru un strop de liniște. Nu am reușit să fiu pătrunsă de prea multă liniște, ci mai degrabă de frig. Interiorul bisericii este realizat din marmură, motiv pentru care temperatura se simțea mai scăzută decât afară.

Ultima oprire înainte de a ajunge la gară a fost în dreptul atelierului Alinei D. Pocian. L-am găsit închis, cum era oarecum de așteptat la ora respectivă. Îi poți face o vizită dacă ajungi în Oradea, în zona Palatului Episcopiei Romano-Catolice, dacă cauți un strop de artă.

Adresă: Piața Creangă nr.7, Oradea

Acestea sunt descoperirile și redescoperire din această nouă plimbare la pas prin Oradea. Dacă plănuiești să vizitezi Oradea (ceea ce îți recomand!), găsești mai jos o listă cu locuri faine pe care le poți vizita în acest oraș.


P.S.: Dacă ți-a fost de folos acest articol, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile poți aprecia pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi ca să primești pe mail articolele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.