Muzeul Micul Paris te invită la o călătorie în timp, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. În acel timp când Bucureștiul era alintat ca fiind Micul Paris. Încăperile muzeului găzduiesc o colecție strânsă cu sârg timp de 30 de ani de către domnul Eugen Ciocan, pentru a aminti de la belle epoque a Bucureștiului.
Situat în inima orașului, în centrul vechi, pe str. Lipscani la numărul 41, muzeul așteaptă ca trecătorii să descopere comorile din încăperile sale, situate la primul etaj al unei clădiri vechi. Camerele sunt ticsite și în același timp atent decorate cu obiecte vechi, din secolul trecut.
După ce am pășit în interiorul muzeului și am plătit biletul de intrare, ni s-a povestit despre Bucureștiul acelor vremuri, despre muzeu și despre faptul că în cadrul muzeului funcționează și un studio foto. Cu o programare prealabilă, te poți costuma în ținute strălucitoare specifice belle eoque și apoi poți face fotografii ca în acele vremuri, sepia și pictate manual. O experiență inedită aș zice, alături de o amintire palpabilă, pe care o poți privi zi de zi!
Camerele surprind trecerea de la influențele turcești la cele franțuzești, care au făcut ca Bucureștiul să fie cunoscut ca Micul Paris. Sunt convinsă că multe din obiectele găzduite de muzeu au povești incredibile de spus, știute și neștiute. Nu am găsit informații despre ele, dar am putut să-mi imaginez.
Vizita a durat în jur de jumătate de oră, dar poți sta mai mult dacă vrei să examinezi pe îndelete exponatele. Prețul biletului a fost de 25 lei. Dacă ne-am fi strâns cel puțin 10 curioși, atunci biletul ar fi costat 20 lei. Fotografiatul este gratuit.
Chiar dacă Centrul Vechi nu este locul meu preferat, vizita la Muzeul Micul Paris a fost o experiență interesantă și o călătorie în timp. Totuși, în Centrul Vechi al Bucureștiului îmi doresc să ajung și la Cafeneaua Veche 9, un local care a prins din nou viață, pe locul celei mai vechi cafenele din București!
Adresă: Str. Lipscani nr. 41, București
Orar: Marți - Duminică 11:00 - 19:00
Preț: 25 lei/persoana (20 lei pentru grupuri de cel puțin 10 persoane)
Site: https://muzeul-micul-paris.business.site/
Facebook: https://www.facebook.com/muzeulmiculparis/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu