Slider

În vizită la Muzeul Victor Babeș

24 feb. 2023


Muzeul Victor Babeș era pe lista mea cu muzee de vizitat de când am trecut pe lângă poarta sa, în 2019, după o vizită la Muzeul Zambaccian, aflat în apropiere. Uite că după aproape 4 ani i-a venit rândul să fie vizitat, într-o duminică mohorâtă de ianuarie.


Casa care găzduiește Muzeul Victor Babeș se află pe str. Andrei Mureșanu, la nr. 14A, aproape de Piața Dorobanți. De jur împrejur, dai nas în nas, cu alte case încântătoare care cu siguranță au povești fabuloase de spus.


Victor Babeș (1854-1926) a fost un renumit bacteriolog și morfopatolog. În tinerețe își dorea să devină pictor. Moartea prematură a surorii sale Alma, care la numai 14 ani este răpusă de tuberculoză îl determină să își dedice viața medicinei.

Savantul nu a locuit niciodată în casa care astăzi a devenit muzeu și îi poartă numele. Imobilul a fost construită în anul 1929, de către unicul său fiu, Mircea Babeș. Acesta a adus în casa mobilierul și obiectele personale ale tatălui său, care se aflau în apartamentul lui Victor Babeș din incinta institutului care astăzi îi poartă numele.

Astfel în 1956 ia naștere la parterul casei un muzeu dedicat lui Victor Babeș, condus chiar de fiul său, până la moartea acestuia în 1968. În iulie 1986, soția sa, Sofia, lasă prin testament Primăriei București și etajul casei, pentru a servi ca spațiu pentru Muzeul Victor Babeș.

Astăzi, în cadrul Muzeului Victor Babeș se vizitează trei încăperi la parter și două la etaj. În încăperi descoperi mobilier, cărți, statuete, picturi, monede care au aparținut savantului. Tot aici am descoperit masca mortuară și microscopul lui Victor Babeș.

Dacă ești grăbit, vizitarea muzeului poate dura mai puțin de un sfert de oră. Dacă totuși nu ești pe fugă, poți vedea și un film despre viața lui Victor Babeș și poți juca la etaj un joc interactiv, care te va pune la încercare să îți salvezi viața. Probabil cel mai bine optezi pentru ghidaj, ca să afli cât mai multe despre Victor Babeș și casa care i-a devenit muzeu.














Adresă: Str. Andrei Mureșanu nr. 14A, București

Sugestii cu alte muzee ce pot fi vizitate în București găsești aici.

P.S.: Dacă ți-a fost de folos acest articol, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile poți aprecia pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi ca să primești pe mail articolele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.