Lângă Ploiești, în localitatea Bucov, se află întinsul parc Constantin Stere. A fost o surpriză pentru mine să descopăr că în inima parcului se găsește Muzeul Memorial Constantin și Ion Stere, găzduit de conacul de odinioară în care au locuit soții Constantin și Ana Stere, alături de fiul lor Ion și de Silvia, fiica Anei din prima căsnicie.
Cum descopăr o casă cu povești aproape de casă, nu stau prea mult pe gânduri și pun la cale o vizită. Am luat trenul dimineața din București până în Ploiești. Întâi am poposit la Muzeul de Artă din Ploiești, care rămăsese pe lista de „restanțe” de la ultima vizită.
Muzeul de Artă "Ion-Ionescu Quintus" este găzduit de palatul de odinioară Ghiță Ionescu. M-au impresionat în special holul de la intrare, construit în stil neobaroc, urmat de scara de marmură și luminatorul de la etaj. Cu siguranță merită o vizită!
Ulterior am aflat că în acest palat a copilărit Ana Stere, născută Ionescu, unica fiică a negustorului și bancherului Ghiță Ionescu. Este fascinant când locurile și poveștile se împletesc între ele. Dar să ajungem la conacul din parcul Constantin Stere.
Din Ploiești până în Bucov se poate ajunge cu autobuzul 40 barat (adică un 40 tăiat). Pe aceeași linie există și autobuzul 40 nebarat. Ne-am cam încurcat în autobuze și până la urmă am ajuns în Parcul Constantin Stere cu Bolt. Pentru că da, în Ploiești și împrejurimi se poate călători și cu Bolt sau Uber.
Odată ce am ajuns în parc, am poposit la Muzeul Constantin și Ion Stere. Cu câteva zile înainte nu știam nimic despre existența casei memoriale și despre cei care au locuit între pereții casei.
Dar cine a fost Constantin Stere?
Constantin Stere s-a născut la 1 iunie 1865, la Ciripcău, în Republica Moldova de astăzi. A fost un neobosit luptător pentru drepturile țăranilor și pentru Marea Unire din 1918. De-a lungul veacurilor s-a remarcat ca om politic, jurist, savant și scriitor român.
Timp de 40 ani a desfășurat o activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească", apărută la 1 martie 1906.
În anul 1917 o întâlnește pe Ana, iar cei doi se îndrăgostesc. Ana era văduvă, avea o fiică, Silvia și moștenise un domeniu întins la Bucov, de la primul său soț, doctorul Ion Radovici.
Constantin Stere era căsătorit, cu patru copii, dar separat de soția sa. Divorțează și un an mai târziu cei doi își unesc destinele și au un fiu, pe care l-au botezat Ion.
Ultimii ani din viață și-i petrece la moșia de la Bucov, unde scrie 8 volume din romanul În preajma revoluției. Se stinge din viață la 26 iunie 1936.
Ana Stere, o femeie fascinantă
Pentru mine personalitatea remarcabilă a lui Constantin Stere, a fost eclipsată de cea a soție sale, care m-a fascinat din momentul în care i-am văzut fotografia pe o comodă din casă.
O femeie care a refuzat conveniențele vremii și s-a căsătorit, de ambele ori, din dragoste, alegându-și parteneri pe măsura inteligenței și erudiției proprii.
A fost un sprijin impresionant pentru ambii soți și un administrator priceput pentru moșia de la Bucov, cunoscând cele mai moderne modalități de a spori productivitatea terenurilor agricole și a fermelor deținute.
Pentru Silvia și pentru Ion a fost o mamă devotată, fiind în același timp o gazdă grațioasă pentru toți cei care treceau pragul casei.
Conacul de la Bucov
După moartea primului soț, Anei i-a rămas moștenire vastul domeniu de la Bucov.
În anul 1927, vila elegantă de la Bucov va fi reamenajată, pentru a fi un refugiu propice pentru Constantin Stere. Aici își va petrece ultimii ani din viață și va scrie opera sa de căpătâi, romanul autobiografic În preajma revoluției.
Muzeul Memorial "Constantin și Ion Stere"
Datorită donației distinsei doamne Suzana Paleologu, nora lui Constantin Stere, a putut prinde viață în anul 2010, Muzeul Constantin și Ion Stere.
La parter au fost recreate salonul de primire și sufrageria, care să amintească de cele în care își primeau oaspeții soții Stere. La etaj se pot vizita holul, două dormitoare și biroul lui Constantin Stere.
Recomand să faceți vizita cu ghidaj. Costă doar 5 lei și merită cu prisosință. Am avut șansa să o aud pe doamna Corina Mărășescu povestind cu însuflețire despre întreaga familie Stere. Altfel ar fi fost o vizită lipsită de substanță, în care aș fi admirat doar conacul, mobilierul și obiectele de decor, fără a pătrunde în profunzime în viața familiei Stere.
Adresă: Parcul Memorial ”Constantin Stere” Bucov, comuna Bucov, sat Bucov, str. Dacia nr. 13
Bilet intrare: 10 lei
Ghidaj: 5 lei
Taxă foto: Exagerat de mare :)
Site: http://fundatia-cstere.ro/
Buna ziua,iti urmaresc cu mare placere itinerariile si totodata scrierile tale,pe blog. Fiindca ai ajuns de curand in Prahova(unde si eu locuiesc) si nu pentru prima oară,am decis sa iti scriu doua rânduri,prin care in primul rand te felicit pentru alegerile pe care le făci in călătorii ,pentru tematicile alese si informatiile prețioase pe care le oferi cititorului de rand.Te-am descoperit întâmplator intr-una din lunile de inceput ale acestui an si trimit si cunoscutilor mei spre a te descoperi. Fie sa ai sanatate si energii si cat timpul iti permite,sa continui peregrinările prin tara noastra frumoasa si interesantă.
RăspundețiȘtergereIoana Mocanu
Mulțumesc mult pentru comentariu :) Mi-ați făcut dimineața mai frumoasă! Mă bucur că articolele mele vă aduc un strop de inspirație și că le împărtășiți cu cei dragi!
ȘtergereDomnita, traiti foarte frumos! Sunteti un suflet nobil, de aceea si aceste indeletniciri! Felicitari! Viata sa va daruiasca zile tihnite, pentru a continua sa faceti ce va place! Recomand acest conac si o plimbare dimineata, in orice anotimp, pe aleile parcului, un moment de ragaz, de tihna, pe o banca de langa lac!
RăspundețiȘtergereMulțumesc :) Zile tihnite să fie! Într-adevăr, o plimbare dimineața prin parcul Constantin Stere, înainte să se aglomereze, este o idee foarte bună!
Ștergere