Clubul crimelor de joi

Patru „tinere speranțe” din mirificul Cooper Chase se adună în fiecare joi ca să rezolve cazuri vechi de crimă, rămase neelucidate. Este vorba despre Elizabeth, Joyce, Ron și Ibrahim, care au trecut de prima tinerețe și acum își petrec, ceea ce pare a fi ultimii ani din viață, într-un centru exclusivist de bătrâni. Au la dispoziție piscină, urmează clase de pilates și tot felul de ateliere care să-i țină ocupați. Mi-aș dori și eu să mă retrag acolo la bătrânețe, dacă mi-aș permite și dacă Cooper Chase ar exista în realitate.

Cum era de așteptat, după înființarea Clubului Crimelor de Joi chiar are loc o crimă brutală în mirificul Cooper Chase. Într-un mod straniu, localitățile idilice din mediul rural din Anglia sunt scenele ideale pentru înfăptuirea unor crime. Sub liniștea aparentă, zac întotdeauna tensiuni. Știți foarte bine asta dacă ați citit până acum romanele Agathei Christie.

Cei patru „bătrâni”, au fiecare în spate un trecut cât se poate de special, au trăit o viață plină și au abilități care îi ajută să dezlege ițele cazului. Cei patru par a fi mereu cu un pas înaintea poliției, cu care colaborează într-un mod inedit. Detectivii oficiali, sunt tânăra agentă Donna de Freites și mult mai experimentatul detectiv Chris Hudson, care sunt la rândul lor personaje savuroase. Mai ales Chris.

Ițele misterului se încâlcesc, până când adevărul iese la lumină. Așa cum șade bine unui roman polițist. Dar nu misterul în sine e cel mai captivant în roman, ci personajele care prind viață în paginile cărții. Cei patru membrii ai Clubului Crimelor de Joi ne arată că atât timp cât respirăm, avem șansa să trăim palpitant și să fim fericiți, în ciuda greutăților specifice vârstei.

Mie cartea Clubului crimelor de joi mi s-a părut o carte despre speranță și mi-a dat un sentiment de optimism cu privire la senectute. Este vorba despre frumusețea și bucuriile fiecărei vârste. Despre faptul că niciodată nu e prea târziu să începi ceva nou, să îți faci prieteni noi și să trăiești așa cum îți dorești.

Pe de altă parte am simțit și golul interior pe care îl simt cei care își pierd partenerul cu care și-au petrecut aproape întreaga viață.

Mi s-a părut interesantă ideea înființări unui club pentru soluționare cazurilor vechi neelucidate, nu că ar fi ceva nou. În cazul meu mi-aș dori să dezbatem drama de la Mayerling sau misterul morții Cleopatrei, mister vechi de două mii de ani. Sau să dezbatem romanele Agathei Christie, care sunt o sursă inepuizabilă de simboluri și un izvor nesecat cu privire la natura umană. Ar trebui predate la Facultatea de Psihologie.

Ce ziceți, cum vi se pare înființarea unui Club al Crimelor de Joi?

Alte idei de lectură găsiți aici.

P.S.: Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.