După starea de urgență, a venit starea de alertă, împreună cu posibilitatea de a explora orașul și împrejurimile, fără a fi nevoie de o declarație cu scopul și durata vizitei. Cum n-am vrut să ne aventurăm prea departe în primele zile de relaxare, ne-am zis că ar fi o oportunitate să descoperim delta din inima capitalei, despre care văzusem scurte reportaje la televizor, însă nu-i luasem la pas potecile.
Într-o zi de sâmbătă, cu bulgărele de jar arzând pe cer, concomitent cu câțiva nori ce amenințau că se vor năpusti asupra orașului, am pornit să deslușim tainele Parcului Natural Văcărești.
În anul 1986 a fost dărâmată Mănăstirea Văcărești pentru a fost loc lacului artificial Văcărești, menit să fie un apărător destoinic al capitalei împotriva inundațiilor, precum Lacul Morii. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, proiectul nefiind viabil, iar după 1989 lucrările au fost sistate. După Revoluție, situația juridică a terenului mlăștinos nu era tocmai clară, motiv pentru care construcțiile de beton nu și-au făcut apariția.
În schimb, natura și-a reintrat în drepturi, împânzind întreaga cuvă a lacului de acumulare care nu a fost să fie. Copaci sălbatici, pomi fructiferi, arbuști, tufișuri, stuf din belșug, păsări și alte viețuitoare s-au simțit aici ca acasă. În 2016 bucata de vegetație neîmblânzită a fost declarată parc natural. Este vorba despre Parcul Natural Văcărești.
Am pătruns în parc pe lângă megaliții de la Asmita Gardens. Întreg parcul este străjuit de beton, ca un amfiteatru. Cobori lespezile de beton, ca apoi să o iei la pas pe potecile înguste, de pământ. Ne-au întâmpinat nuci, duzi, cireși și vișini. Dacă locuiam în vecinătate, aș fi putut veni periodic la cules, în funcție de sezon.
Întinderea de apă din mijlocul deltei s-a micșorat din cauza secetei, așa că ne-am putut plimba prin stufărișul înalt, care forma o boltă deasupra capetelor noastre. Pe urma de apă am putut totuși admira lebede albe și rățuște jucăușe.
Când ne-am întâlnit, chiar dacă de la distanță, cu un alt megalit, adică Rin Grand Hotel, am hotărât că e timpul să facem cale întoarsă. Am urcat pe dig și am luat-o înapoi, lăsând delta în cuva lacului care nu a fost să fie.
P.S.: Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu