O nouă aventură londoneză

 

De dimineață se anunța o zi liniștită. M-am trezit, nici prea devreme, nici prea târziu. Am luat micul dejun, mi-am făcut bagajul, am băut o cafea. M-am așezat apoi la calculator și mi-am făcut ceva planuri pentru călătoria ce urma. Ce-a da cincea incursiune pe tărâmul Londrei. Totul pașnic și relaxat, așa cum îmi place. Nu degeaba alesesem zborul de la 15:35 către Londra, ca să am timp berechet.

Am luat un Uber spre aeroport, cam la supra preț ce-i drept, dar fie. Am zis să călătoresc ca o lady. Așa că am mers cu Loganul, unde aerul condiționat era înlocuit de un geam deschis. Șoferul a fost în schimb amabil și zâmbitor, așa că a fost o călătorie plăcută. Cealaltă variată ar fi fost să iau tramvaiul și autobuzul, că în taxi nu mă sui decât în caz de forță majoră.

La aeroport am ajuns din timp, ca de obicei. Cum nu aveam bagaj de cală, am trecut repede de filtrul de securitate. Aveam cu mine un ghiozdan mic, burdușit ce-i drept, pe care îl măsurasem de dimineața ca nu cumva să depășească dimensiunile admise. Am trecut și de verificarea pașapoartelor și iute ca gândul eram deja în duty free. Îmi clătesc eu ochii ce mi-i clătesc, mă gândesc să cumpăr ceva, când îmi verific telefonul. WizzAir mă anunța cu profund regret că avionul o să aibă 2 ore întârziere.

Am tras aer în piept și mi-am zis că asta este. Au intrat în funcțiune lecturile motivaționale citite și orele de psihoterapie. Nu are rost să te superi pentru lucrurile pe care nu le poți controla. Surprinzător, chiar au funcționat. Am fost  zen, probabil și pentru că nu aveam cui să mă plâng. Am scos agenda și m-am pus pe scris. Apoi m-am mai plimbat prin duty free, că doar nu se cădea să plec cu mâna goală de acolo, nu?

În sfârșit ne îmbarcăm, mai trec alte 20 de minute până se eliberează un culoar de zbor și gata, decolăm. Pilotul ne asigură că vor face tot posibilul să reducă din întârziere. Chiar a fost aprobată o viteză de zbor mai mare, care înseamnă un consum mai ridicat de combustibil, deci un cost mai mare pentru compania aeriană. De parcă cine știe ce favoare ni se făcea. În fond, doar nu era tocmai vina pasagerilor că aeronava nu a trecut de controlul tehnic și a fost nevoie să fie înlocuită în ultima clipă.

Zborul a continuat liniștit. Am mai scris în agendă, pregătind un nou articol, am avut și o tentativă să citesc Schopenhauer, dar mi-a trecut repede. Timpul trece când te distrezi și uite că ne pregătim de aterizare. După ce roțile avionului ating pista de aterizare, se aude glasul răstit al stewardesei: „Stați jos până vine poliția!” 

Și chiar a fost nevoie să stăm cu toții jos până a venit poliția. Unii erau mai dornici să se dea jos, se ridicaseră de pe scaun, își căutau bagajul. Până când a intrat un tip solid de la poliție și a zis „Seat down” și nu a mai mișcat nimeni. Nu prea e de glumă cu poliția londoneză, nu e ca acasă, la mica înțelegere. O asemenea greșeală te poate costa scump.

Dar să vă zic și de zborul de întoarcere. Că și asta a fost cu ceva peripeții. De data aceasta, un alt compatriot, striga din toți rărunchii „panică, panică, atac de panică, help, ajutor, give me water, water”. Ne-au ținut cam așa tot drumul. Nu sunt specialistă în atacuri de panică, dar pasagerul nostru, părea mai degrabă pus pe făcut spectacol. Nu de alta, dar l-am auzit în dulcele grai românesc că face el spectacol și caterincă. Cred că i-a mai trecut și lui, când tot așa, îl așteptau niște băieți la întoarcerea acasă. Și nu mă refer la familie sau prieteni.

Dar să revenim la Londra sau mai bine zis Luton Airport. De ultima oară când am fost eu pe acolo s-au mai schimbat lucrurile. M-am așezat la coadă să cumpăr bilet pentru tren pentru Londra. Când am ajuns în fața aparatului mă uitam ca vițica la poarta nouă. Or fi schimbat afișajul? Am apelat la amabilitatea englezească a vecinului că nu reușeam să mă descurc. Am bravat în continuare ca să-mi iau și bilet de întoarcere. Și am luat, pentru aceeași zi. Aici s-a cam dus zenul, că era ditamai coada la biroul unde aș fi putut să modific biletul. Asta este, mi-am zis să nu plâng după laptele vărsat (deși cam plângeam) și am zis mersi că măcar am nimerit biletul de dus.

Așa că vulturul a aterizat la Londra (sau Luton) pentru a cincea oară. Wow! Ai zice că sunt îndrăgostită iremediabil de Londra. Sunt fascinată de acest oraș, însă numărul mare de vizite se datorează faptului că beneficiez de cazare gratuită în buricul târgului. Așa că fac ce fac și mai fac o vizită la Londra. Samuel Johnson spunea: „Când cineva s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață”. Că o fi sau nu așa, cert este că în Londra mereu găsești ceva de făcut. De această dată am ales să iau la pas parcuri și muzee. Vă povestesc mai multe în articolele ce vor urma.

Impresii de călătorie din Londra și împrejurimi găsiți aici. Dacă vă pot ajuta cu recomandări de călătorie, nu ezitați să mă întrebați. Nu că aș fi cine știe ce expert după doar cinci vizite în capitala Marii Britanii, dar mă bucură teribil să cred că aș putea fi de folos.

P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.