Tocmai când norii cenușii se aglomerau deasupra Clujului am părăsit orașul cu destinația Turda. Pe drum, în autobuz, am început investigațiile cu privire la cazare. Am răsfoit recomandările oferite de booking.com și am descoperit că în Turda am putea sta într-un fost palat, actualmente transformat în pensiune. Cum nu am înnoptat niciodată într-un fost palat, am zis că acum e șansa mea. Planul nostru era ca a doua zi să vizităm Salina Turda, recunoscută în țară și în lume, ca fiind spectaculoasă.
AVENTURI LA PALAT
O ploaie torențială cu gheață ajunsese în Turda înaintea noastră. Cum făcusem rezervarea cam din scurt, la pensiunea-palat nu ne-a întâmpinat nimeni. Până la urmă ne-am intersectat cu o doamnă care ne-a prezentat două camere din care să ne alegem. Am ales-o pe cea cu balta mare de lângă pat, că fereastra fusese deschisă când furtuna a luat prin surprindere orașul. Oricum balta de lângă pat a fost mic copil pe lângă lăcăraia pe care am reușit eu s-o fac în baie, când am descoperit că avem jacuzzi. What does this button do? Zic eu și apăs pe acolo câteva butoane când apa încă curgea în cadă și nu acoperise total găurile de la jacuzzi. Drept urmare, a început să țâșnească apă în toate direcțiile. Așa că m-am cam liniștit cu bulele.
Camera mare de palat, n-am ce spune. Tavan înalt, cred că la vreo 3 m, mobilă veche, recondiționată, tablou deasupra patului, televizor plat și halate de baie în dulap. Cel mai mult mi-a plăcut măsuța de machiaj, cu taburetul și oglinda aferentă. Am avut și mic dejun inclus, dar n-a fost chiar demn de un rege. De la gazda noastră am aflat că nu suntem singurii vizitatori din palat și că avem un vecin de aproape 80 de ani, din Malta, care iubește România. Motivul pentru care vă povestesc despre el este că l-am văzut foarte sprinten a doua zi urcând scările în salină, în timp ce alții, mult mai tineri, așteptau liftul.
Fostul Palat Mendel, actualmente Casa Remo |
O SALINĂ INCREDIBILĂ
Ne-am plimbat puțin și prin Turda, dar obiectivul nostru era să ajungem la salină. Am mers pe jos până la Intrarea Veche în salină, care surpriză, era în curs de renovare. Așa că am fost forțați să luăm un taxi până la cealaltă intrare din Durgău. Ajunși la salină am descoperit o mulțime de turiști, români și străini. După ce am pătruns înăuntru, am înțeles și de ce. Salina Turda pare desprinsă din altă lume. Înăuntru, totul este din sare. Ca să mă conving, chiar am lins un perete. Ce credeți? Era sărat!
În salină te plimbi prin diferite mine și galerii de parcă ai fi într-un imens palat subteran. La o adâncime de 120 m se găsește un lac, unde ghici ce? Te poți plimba cu barcă! În salină nu doar te minunezi, ci poți face diverse activități precum mini-golf, bowling, tenis de masă sau biliard. Tot în incinta salinei se găsește și o roată, în care ne-am învârtit și noi, ca să avem parte de o altă perspectivă. Pe lângă faptul că este o atracție turistică incredibilă, Salina Turda este și o salină balneară, servind ca mediu propice pentru tratarea diferitelor afecțiuni, precum cele respiratorii.
Vecinul nostru din Malta |
După Turda, am poposit în Aiud, urmând ca apoi să ajungem într-o minunăție de sat cu case cu obloane verzi. Dar despre această destinație încântătoare, vă voi povesti într-un articol viitor.
S-ar putea să îți placă și:
TURDA, CAZARE LA PALAT ȘI O SALINĂ INCREDIBILĂ
RÎMETEA, SATUL CASELOR CU OBLOANE VERZI ȘI MUȘCATE ÎN GEAM
Foto: Sony A6000 + obiectiv 16-50
RÎMETEA, SATUL CASELOR CU OBLOANE VERZI ȘI MUȘCATE ÎN GEAM
Foto: Sony A6000 + obiectiv 16-50
P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu