Copenhaga este cunoscută drept capitala cu cei mai fericiți locuitori, iar Malmo pare un oraș idilic, unde ți-ai dori să locuiești. În coproducția daneză-suedeză Bron / Broen, în traducere Podul, cele două orașe sunt prezentate în alte ipostaze, care scapă turistului care vine să se bucure de atracțiile lor pentru câteva zile.
Serialul gravitează în jurul Podului Oresund, lung de 8 km, care leagă cele două țări: Suedia și Danemarca și cele două orașe: Malmo și Copenhaga. Broen este un serial polițist, realizat în maniera filmelor nordice, oarecum sumbru, presărat pe alocuri cu scene explicite de violență sau nuditate. Așa că dacă nu e tocmai genul vostru, mai bine nu vă uitați, că poate da dependență.
În primul sezon, pe care abia l-am văzut, sunt prezentate cinci probleme cu care se confruntă cele două țări, care probabil îți scapă când caști ochii în stânga și în dreapta, impresionat de străzile impecabile, de clădiri, parcuri și curățenie. Este vorba despre inegalitatea în fața legii, integrarea imigranților, oamenii fără adăpost și cei cu probleme psihice grave, copiii săraci care sunt exploatați pentru a produce bunurile unor mari companii. Probleme care nu sunt străine și altor țări.
Personajele principale sunt Saga Noren, o polițistă suedeză ce suferă de sindromul Asperger și Martin Rohde, un inspector danez. Cei doi formează o echipă atipică, însă credibilă, care evoluează pe parcurs. Relația dintre cei doi este savuroasă, fiind sarea și piperul întregului serial. Cu timpul am ajuns să-i îndrăgesc și îmi doresc să-i revăd în următorul sezon din Broen. Mai ales pe Saga jucată ireproșabil de Sofia Helin!
Serialul are patru sezoane fiind filmat între 2011 - 2018 . M-am bucurat să revăd în film diferite locuri din Malmo și Copenhaga, pe care le-am străbătut la pas, chiar dacă perspectiva serialului este alta decât cea experimentată de mine la fața locului. Muzica de la început este bine aleasă, chiar te introduce de la început în atmosfera serialului. Este vorba despre Hollow Talk de Choir of Young Believers.
Pe mine serialul m-a prins, așa că probabil mă voi uita și la sezonul doi. Tot la capitolul seriale am pe listă Dowton Abbey, pentru că sunt fascinată de conacele englezești la început de secol XX și Genius, sezonul 2, despre viața lui Pablo Picasso.
Voi ce seriale recomandați și de de ce?
S-ar putea să îți placă și:
P.S.: Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului și să vă abonați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu