Slider

Hărman și biserica sa fortificată

20 iul. 2018


La doar 10 kilometri de orașul Brașov se află comuna Hărman, care impresionează cu biserica sa fortificată. În dialectul săsesc numele localității este Huntschprich, iar în germană Honigberg, care înseamnă „Muntele mierii”. În trecut, pe lângă Dealul Lempeș din vecinătate, se găseau stupi de albine, de unde și numele localității.

Scurt istoric

Istoria cetății Hărman este strâns legată de prezența Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în secolul al XIII-lea. După ce aceștia au fost alungați, cetatea revine călugărilor cistercieni. Istoria bisericii evanghelice din Hărman începe tot în secolul al XIII-lea, urmând ca în secolul al XV-lea să înceapă fortificarea sa până în secolul al XVII-lea. Cetatea Hărman nu a fost cucerită niciodată și a supraviețuit la două incendii mistuitoare. 

Biserica fortificată ne-a întâmpinat cu brațele deschise. De la intrare, o doamnă foarte drăguță ne-a făcut o scurtă incursiune în istoria bisericii și ne-a recomandat ce anume să vizităm, parcă dorind să nu ratăm nimic. Ne-a spus că oriunde găsim ușa deschisă, putem intra, deoarece face parte din muzeul găzduit de cetate.





Fiind o zi de vară, ce-i drept cu soare și nori, așa cum e viața în general, am întâlnit în interiorul cetății o sumedenie de flori. Am fost surprinsă cât de impecabil arăta totul. În încăperile transformate în muzeu, am descoperit unelte specifice muncilor agricole de la țară, mobilier, obiecte de decor și port specific săsești. Fiecare camera are un iz autentic, detaliile fiind alese cu grijă, așa că riști să uiți că te afli într-un muzeu și să ai impresia că ai pătruns în dormitorul unei familii de sași sau într-o sală de clasă.












În fosta capelă, pot fi văzute pe picturi murale cu caracter religios ce datează din secolul al XV-lea. Este uimitor cât de bine s-au păstrat aceste picturi ce descriu „calea dobândirii mântuirii veșnice”.



Pe o scară îngustă, se poate urca pe zidurile fortificate. De aici, prin deschizăturile înguste, care înainte aveau rol de apărare, se pot vedea casele din jur. Altă dată de aici apărătorii cetății supravegheau împrejurimile, pentru a putea anticipa pericolele ce amenințau cetatea.






În mijlocul zidurilor fortificate, se află biserica evanghelică, unde se țin în continuare slujbe . Nu am prins vreo slujbă în desfășurare, însă pernuțele colorate așezate pe băncile de lemn mi-au șoptit că biserica este în continuare un loc de adunare pentru comunitatea locală. De aici, pe o scară îngustă de piatră, în spirală, se poate urca până în turnul bisericii. Am fost avertizați că clopotele bat din sfert în sfert de oră și se aud cu atât mai puternic cu cât ești mai aproape de ele. De sus, ai întreg Hărmanul la picioare. O priveliște liniștitoare cu case vechi, îngrijite și copaci verzi, stufoși. Un peisaj pe care nu l-am putut imortaliza ca să-l împărtășesc, din cauza plaselor de sârmă de la ferestre. Așa că va fi nevoie să dați o fugă până în Hărman ca să vedeți cu ochii voștri.






După vizitarea bisericii fortificate, am luat-o la pas pe străduțele pustii ale satului. Era o zi de duminică, zi de odihnă. Ne-au ieșit în cale case îngrijite, cu obloane de lemn, flori și ziduri înalte. Un sat liniștit în care îmi doresc să revin pentru un week-end întreg. Am pus deja ochii pe două pensiuni, Country Hotel și Roma Antică, pe care le-am examinat atent și par idilice pentru un weekend relaxant, la țară. În Hărman, se poate mânca la Cuptorul Vrăjitoarelor sau Althaus. Noi am ales Althaus și ni s-au cam lungit urechile așteptând după o pizza, dar măcar a fost bună. Sau așa ni s-a părut la ce foame ne era.






Cum spuneam, în Hărman mi-aș dori să revin pentru un weekend, mai ales că îmi doresc de multă vreme să înnoptez într-o fosta casă săsească, transformată în pensiune, cum este Country Hotel. Dar până atunci mi-aș dori să vizitez și biserica fortificată din Prejmer. Și nu numai. Sunt atâtea sate săsești cu biserici fortificate ce așteaptă să fie descoperite la pas.

Ce sate săsești ați vizitat și ce amintiri, sentimente, emoții vă leagă de acestea?

Site:  https://rom.harmaninfo.com/vizitare

S-ar putea să îți placă și:
VISCRI, SATUL SĂSESC IZOLAT DE LUME, PREFERATUL PRINȚULUI CHARLES


P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.

Un comentariu:

Un produs Blogger.
Theme Designed By Hello Manhattan
|

Your copyright

2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.