Slider

București: Muzeul de artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”

9 iul. 2017


În apropiere de Piața Victoriei, pe strada Vasile Alecsandri nr.16 se află micuțul muzeu Storck, căminul sculptorului Frederic Storck și al pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck. Casa a fost construită între anii 1911-1913 fiind inspirată ca arhitectură de stilul german, lucru deloc surprinzător având în vedere originea familiei Storck. 

Când vorbim despre familia Storck avem în vedere mai multe generații de artiști, începând cu sculptorul Karl Storck (1826-1887) care a venit în România în jurul anului 1949. Acesta a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Fiii acestuia, Carol și Frederic, i-au călcat pe urme, distingându-se ca sculptori. Frederic Storck se căsătorește cu pictorița Cecilia Cuțescu, care a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Împreună au două fete: Gabriela Storck, devenită arhitect, și Cecilia (Lita) Botez, ceramistă. 

Casa-muzeu a fost construită după planurile Ceciliei, care este și autoarea picturii murale “Dragostea pământească și Dragostea spirituală”, dar și a multora dintre tablourile ce împodobesc pereții. Cecilia era îndrăgostită de sunetul apei, motiv pentru care în salonul central există o fântână, din care astăzi însă nu mai curge apă, deoarece degrada pereții casei. În interiorul casei puteți admira pe lângă picturi, sculpturile realizate în marmură sau în bronz de către Karl, Carol sau Frederic Storck. O aripă a casei este încă locuită de descendenții familiei Stork, când aceștia se află în capitală. 

În curtea casei-muzeu puteți vedea bucăți din frontonul Universității București, distrus în cel de-al doilea război mondial și două măști ce au aparținut fostului Teatru Național din capitală. În spatele muzeului se găsește o oază de verdeață, flori, arbori, arbuști, ce cresc printre statui.
 
Recomand cu căldură să alegeți un tur ghidat, pentru a afla mai multe despre familia Storck, casa acestora și vremurile în care aceștia creau. Noi am avut norocul de a da peste o doamnă pasionată de meseria sa, care ne-a povestit despre această  familie și ne-a răspuns la toate întrebările. Din păcate, muzeul se află într-o stare avansată de degradare și soarta acestuia s-ar putea să fie pecetluită de un cutremur de magnitudine mare, precum cel pe care îl anticipăm cu toții, poate mai puțin cei care ar trebui să facă ceva în acest sens și să protejeze patrimoniul orașului. 



    Bucăți din frontonul Universității București

    Măștile de piatră ale fostului Teatru Național


    Viță de vie

    Grădina Casei Stork




    Nu ezitați să faceți o vizită muzeului de artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, pentru a descoperi mai multe despre această familie de artiști, care au avut o influență importantă asupra formării noilor generații de pictori și sculptori.
     

     Poți găsi alte povești despre casele vechi și muzeele Bucureștiului aici.

    P.S.: Dacă acest articol ți-a fost util, te rog să îl distribui. Pentru a fi la curent cu noutățile te invit să apreciezi pagina de Facebook a blog-ului și să te abonezi.

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Un produs Blogger.
    Theme Designed By Hello Manhattan
    |

    Your copyright

    2018-2022 Adriana Pârvu. Toate drepturile rezervate.